Efemer si viata

Iubesc ce’a fost mai demult, demn de iubit,
rămăşiţele unui cuib de viaţă.
Acum valorile s-au schimbat,ce’a fost demult,
rămân ca rămăşiţe ce provoacă greaţă.Păşesc pe’un drum îngust, ce mai ‘nainte,
era singura cale…
Diversitatea, însă, a adus schimbare,
o poticnire populară în adevăr ce amputează orice speranţă.Cândva iubeam ca oameni noi,demni de sculptat,
aripi întinse spre cer şi viaţă.
Efectele timpului nou ce’a învechit acea sculptură,
vandalizând aripi, a’ntunecat şi cerul, rătăcindu’ne în ceaţă. Când licărea vreo imagine limpede, demnă de cercetat,
ne agăţam cu putere de viaţă…
Acum orbirea canonizată scrie constituţii
de neînchipuit pentru omul ce’a fost demult,aproape perfect.
Începutul existenţei avea ca prieten timpul şi mişcarea,
dar mai ales Cuvântul-VIAŢĂ…
Continuarea existenţei spre sfârşit,
catarg al păcatului ce inundă omul, are ca duşman…iubirea.Privesc acum ‘napoi la ce a fost mai demult,demn de iubit,
la Crucea cuibului de viaţă…
De’acolo ne tragem noi seva şi energia,
căci Crucea’nsângerată este demnă de iubit,dar omul o interzice…