Exista oameni

"Exista un moment in viata cand te atasezi de o persoana, de o
persoana de care stii foarte bine ca nu ar trebui sa atasezi. Nu
pentru ca e o persoana rea, nu pentru ca e diferita, ci doar
pentru ca stii ca vei suferi. Stii ca e un personaj episodic in
cartea ta, si ca in curand va disparea. Dar te atasezi, si pentru
cateva capitole, devine mai important ca tine. Te gandesti doar la acea persoana, iti imaginezi cum o sa fie primavara, vara,
toamna, iarna, moartea, alaturi de aceea persoana, iti imaginezi
cum te vei intalni din pura intamplare la cafeneaua din centru si
tu vei avea masca ta de perfectiune pe care nu o vei lasa strivita
de nimeni, si iti faci in minte scenarii care stii ca nu se vor
intampla niciodata. Si atunci calci stramb si faci ceva ce il transforma pe veci intr-un personaj secundar, un personaj de
care oricat ai vrea sa nu te lege nimic, te leaga un fapt marunt.
Si acel fapt marunt se zbate in mintea ta, noapte si zi. Intrebarea
nu este cum scoti acel personaj din carte, nici macar cum il uiti,
ci este cum faci sa devii personaj principal in romanul lui.
Si stii ce te tine sa faci un gest? Orgoliul. Frica. Frica de regret. Frica de nestiinta. Frica de ce se va intampla. Frica de faptul ca
din micul rol pe care il joci in viata lui, vei deveni doar o
pagina goala. Si asta e normal. Ti-e frica de faptul ca a deveni
vulnerabil e rau, ti-e frica ca daca te intinzi goala, lipsita de
prejudecati dar si de haine, va rade de tine. Va rade de
imperfectiunile, va rade de faptul ca ti-ai putut imagina ca vei ajunge cineva important in viata lui.
Toti trecem prin asta. Toti traim cu frica, toti traim in regret.
Toti avem nesiguranta in glas cand spunem pentru prima data ca
placem pe cineva, pentru ca stiti de ce? Ne este frica sa nu fim
respinsi. Ne este frica de respingere si de ce cauzeaza ea.
Insa, singurul mod in care lumea va exista, singurul mod in care va scapa, este cu dragoste si niciodata sa nu uiti de inima ta.
Fa ce te face fericit, si lasa-i pe cei din jur sa stie ca ii iubesti.
Spune-le ca ii iubesti, spune-le cat de mult tii la ei, spune-le tot.
Spune-le faptul ca fara ei nu ai exista.
Chiar si lui, celui de care iti e asa frica, personajul decisiv din
acest moment, care iti poate decide bucuria si tristetea, spune-i cat e de important pentru tine. Ce se poate intampla? Nimic, doar
sa afle un adevar ce nu a suparat niciodata pe nimeni. Faptul ca
nu suntem singuri si ca cineva, acolo, oricat de mic si
neinsemnat ar fi, ne iubeste."

ALEGETI CALEA IUBIRII.

Sinele vostru inalt cauta doar adevarul si nu se lasa manipulat. El niciodata nu o sa va duca pe cai gresite. Cu el nu o sa aveti niciodata atitudini altele decat iubitoare. El va fi mereu unde este nevoie de el fara a avea pretentia de lider. El va da calm si pace interioara si va va indemna sa cautati doar adevarul in tot ce va inconjoara. El, Sinele tau, care este si in inima ta, este parte din Dumnezeu. Energia iubirii este insasi Dumnezeu.
Asculta! Simte bucuria si iubirea din inima ta! Acela este Creatorul care se manifesta in creatie prin trupul tau! Cand simti ca te inunda cate un val de bucurie si iubire, simti ca parca prinzi aripi si ca ai putea sa si zbori. Sunt multe minuni de descoperit care va vor duce cu viteza in dimensiunile superioare si duse vor fi toate problemele cu care v-ati confruntat anterior.

Alegeti doar calea iubirii pentru ca Divinul sa intre in viata voastra si sa va calauzeasca catre "RAIUL" mult cautat de voi.

Spiritum Infinitum

Oamenii vin şi pleacă în viaţa noastră ca într-un peron de gară. Sau ca într-un aeroport. Nu, mai bine rămânem la căile ferate. Unii îşi pierd bagajele, alţii şi le uită. Rătăciţi într-o poveste, într-o lecţie. Mă încearcă un sentiment când urcă şi coboară oameni din trenul vieţii. Ieri suflau aburi pe geam, azi nu mai fac nici măcar din mână. Le ajunge privirea sau tăcerea. Mi-e dor de oameni. Sau poate mi-e dor de puterea cu care i-am investit eu. Și tot noi îi mai ținem legați prin lanțul emoțiilor pe cei care au ales să urce în alt tren, în alt vis.

Când pleacă cineva din viața ta te simți ca o cameră din care s-a tot luat câte ceva: tablourile de pe pereți, icoana, mobila, covorul, ceasul etc. Uneori mai rămâne un pat sau un scaun unde, din când în când, acel suflet vine și se mai așează. Rece sau cald. Dar vine și ziua când nu mai vine deloc și îți ia tot. Și scaunul, și patul. Și rămâi pustiu o vreme. Rămâne tăcerea şi amintirea. Aprinzi lumânarea, candela. Îți practici iertările, mulțumirile. Apoi, mai greu sau mai ușor, începi să redecorezi, să reamenajezi. De obicei mai simplu, mai aerisit. Sau devii mai pretențios, mai selectiv. Te bucuri ca un copil sau suferi ca un câine. Visezi ca un adolescent când ai lumea la picioare sau privești ca un bătrân peste care s-a așezat înțelepciunea vieții. Oameni răniți care rănesc. Ori răniți, dar care aleg să iubească, lingându-și rănile pe ascuns. Și apoi muşti din viaţă cu poftă.

Adevărurile se află întotdeauna undeva la jumătate de drum. Nimeni nu are dreptul să judece pe nimeni deoarece nu știe tot adevărul. Oamenii au poveşti pe care nu mă mai satur să le ascult. Niciun om nu seamănă cu celălalt. Fiecăruia îi dă Dumnezeu o întrebare și un răspuns. Uneori anumite evenimente par ca o ultimă filă ruptă dintr-o carte. Acțiuni, aventuri, vise, speranțe rămase în aer. Fără concluzii. Vrem să fim fericiți sau vrem să avem dreptate? Răbdarea de zi cu zi schimbă lumea.

Viaţa este o călătorie unde întâlnim o mulţime de oameni, locuri, întâmplări. Cu braţele inimii deschise, ori un sloi de gheaţă, viaţa tot trece. Oamenii au nevoie să fie ascultați și iubiți. Cu dorul lor, cu povestea lor. Alegeri, lecții. Viața niciodată nu stă pe loc. E o continuă mișcare, creștere sub privirea binecuvântată a lui Dumnezeu.

Dacă ai curaj să spui „Adio”, viața te va recompensa cu un nou „Încântat de cunoștință”. Orice minune ți se poate întâmpla. Ai nădejde! Oare cine e cel mai iubit dintre pământeni?!
Hrisostom Filipescu

Lumea este rea!

Lumea :Ai peste 50 de kilograme ?
Fata :Nu , dar sunt fericită .
Lumea :Ai părul lung până la fund ?
Fata :Nu , dar sunt fericită .
Lumea :Ai sânii foarte mari ?
Fata :Nu , dar...
Lumea :Ai un zâmbet perfect ?
Fata :Nu , dar .
Lumea :Ai o faţă fără defecte ?
Fata :Nu .
Lumea :Realizezi cât de urâtă eşti ?
Lumea :Realizezi că nimeni nu te place ?
Lumea :Realizezi că eşti proastă ?
Lumea :Unde ai dispărut ?
Lumea :Te-ai sinucis cumva ?
Lumea :Vai , doamne , era o fată atât de frumoasă , atât de specială , atât de iubită , o să ne lipsească atât de mult , societatea e aşa urâtă , de ce a trebuit să facă asta?
Pentru că aşa e lumea , falsă !

A cui viata ai atins-o astazi cu cuvintele tale? Citeste pilda dupa care vei face numai bine semenilor tai!

Pe cand eram copil, tatal meu a facut rost de unul dintre primele telefoane din cartier. Imi aduc perfect aminte de ladita aceea din lemn lacuit, montata pe perete. Receptorul stralucitor atarna intr-o parte. Eram inca prea mic ca sa ajung la telefon, dar ascultam mereu, fascinat, cum mama mea vorbea la el.

Apoi am descoperit ca undeva, inauntrul acestui aparat, traia o persoana uluitoare. Numele ei era “Alo, Centrala” si nu era niciun lucru pe lumea asta, pe care ea sa nu-l stie. Alo, Centrala – putea sa-ti spuna numarul oricui si, in plus, ora exacta.
Experienta mea, cu acest duh inchis intr-o sticla, a venit intr-o zi cand, in vreme ce mama era in vizita la o vecina, iar eu ma jucam la bancul de scule din pivnita, mi-am lovit un deget cu ciocanul. Durerea era teribila si nu era nimeni in preajma care sa-mi arate compasiune.
Am umblat in jurul casei sugandu-mi degetul inflamat, pana am ajuns la scara.
Telefonul! Am tarat repede un scaun din sufragerie pana in hol, m-am urcat pe el, am scos din furca receptorul telefonului si l-am dus la ureche. “Alo, Centrala!”, am strigat in microfonul care era chiar deasupra capului meu. Un clic sau doua, apoi o voce joasa si clara mi-a ajuns la ureche: “Centrala”.
“Mi-am ranit degetul” – m-am smiorcait eu in telefon, iar lacrimile m-au podidit imediat, acum ca aveam o audienta.
“Mamica ta nu este acasa?”- urma intrebarea.
“Nu este nimeni acasa in afara de mine” – am bolborosit.
“Iti curge sange?” – m-a intrebat vocea…
“Nu, ” – i-am raspuns. “M-am lovit cu ciocanul si acuma ma doare tare rau…”.
“Poti sa deschizi racitorul?” – m-a-ntrebat ea. I-am spus ca pot.
“Atunci ia de acolo o bucatica de gheata si tine-o lipita de degetel” -spuse vocea.
Dupa aceea am inceput sa chem “Alo, Centrala” pentru orice. I-am cerut ajutor pentru lectia de geografie, iar ea mi-a spus unde se afla Philadelphia. M-a ajutat si la matematica.
Ea mi-a spus ca veverita, pe care o prinsesem in parc cu o zi inainte, mananca fructe si alune.
A venit apoi o zi in care Petey, canarul nostru, a murit.
Am chemat “Alo, Centrala” si i-am spus vestea asta trista. Ea m-a ascultat si a inceput sa-mi spuna lucruri pe care, de obicei, oamenii mari le spun copiilor ca sa-i linisteasca. Am intrebat-o, “De ce se intampla ca pasarile, care canta atat de frumos si aduc atata bucurie oamenilor, trebuie sa se sfarseasca intr-o gramajoara de pene, pe fundul unei colivii?”.
Cred ca ea mi-a inteles afectarea, pentru ca mi-a spus incet, “Wayne, tine minte intotdeauna, ca mai sunt si alte lumi in care se poate canta”.
Altadata, la telefon, “Alo, Centrala!”.
“Centrala” – mi-a raspuns vocea cunoscuta. “Cum se scrie cuvantul fix?” – am intrebat-o.
Toate astea se intamplau intr-un mic orasel din zona Pacificului de Nord-Vest. Pe cand aveam noua ani, ne-am mutat la capatul celalalt al tarii, la Boston. Imi lipsea foarte mult prietena mea. “Alo, Centrala” ramasese in cutia aceea din lemn de mahon, din vechea noastra casa. N-am mai incercat sa fac acelasi lucru cu telefonul modern, stralucitor, din locuinta noua.
Devenisem adolescent dar amintirea acelor conversatii din copilarie m-a urmarit pretutindeni. Adesea, in momente de incertitudine si neputinta, mi-am reamintit acea seninatate si acel sentiment de siguranta, pe care le-am avut la timpul acela. Am apreciat acum cat de rabdatoare, de intelegatoare si buna la suflet trebuie sa fii fost ea, ca sa-si piarda atata timp cu un mic baietel ca mine.
Dupa cativa ani, am facut iarasi drumul catre vest, de data asta pentru a-mi continua studiile colegiale. Am aterizat in escala la Seattle. Aveam o jumatate de ora intre avioane. Am petrecut vreo 15 minute la telefon cu sora mea, care locuia aici de o vreme. Apoi, fara sa ma gandesc, am format numarul operatorului din oraselul nostru de bastina si am spus: ”Alo, Centrala!”.
Miraculos, am auzit aceeasi voce joasa si clara, pe care o cunosteam atat de bine.
“Centrala.” Nu planuisem asta, dar m-am auzit spunand: “Poti sa-mi spui cum se scrie cuvantul fix?”.
O pauza lunga. Apoi, vocea aceea catifelata mi-a raspuns: “Cred ca degetelul tau s-a vindecat pana acum”.
Am ras. “Deci, tu esti, intr-adevar” – i-am spus. “Ma-ntreb daca ai idee cat de mult ai insemnat pentru mine la vremea aceea”.
“Iar eu ma-ntreb” – zise ea – “daca tu realizezi cat de mult au insemnat telefoanele tale pentru mine. N-am avut niciodata copii si asteptam cu bucurie chemarile tale, zi de zi…”.
I-am spus cat de mult m-am gandit la ea de-a lungul anilor si am intrebat-o daca pot s-o mai chem din nou atunci cand voi veni sa-mi vizitez sora.
“Cu placere” – mi-a spus ea. “Intreaba de Sally”.
M-am intors la Seattle peste trei luni. O alta voce mi-a raspuns la “Informatii”.
Am intrebat de Sally.
“Sunteti un prieten?” – m-a intrebat.
“Da, un foarte vechi prieten…Wayne….”.
“Imi pare rau sa-ti spun asta” – mi-a spus ea. “Sally a lucrat doar o jumatate de norma in ultimii ani, pentru ca era bolnava. A murit cu cinci saptamani in urma”.
Inainte de a apuca sa agat receptorul, mi-a spus: “Un minut, ai spus ca te cheama Wayne?”. “Da” – i-am raspuns.
“Ei bine, Sally a lasat un mesaj pentru d-ta. L-a scris pe o hartie, in caz ca ai sa suni. Ti-l citesc”.
Mesajul ei era: “Spune-i ca sunt si alte lumi in care se poate canta. El va stii la ce ma refer”.
I-am multumit si am atarnat receptorul. Stiam la ce se referea Sally.

MORALA

Niciodata sa nu subestimezi impresia pe care ai facut-o asupra cuiva! A cui viata ai atins-o astazi?
Vocea ta, omule, este, de fapt, expresia de moment a starii afective a inimii tale, o expresie filtrata de minte, care este emisa pe buzele gurii tale. Corzile tale vocale vibreaza in acord cu sentimentele/emotiile care traiesc in inima ta, iar cuvintele tale gandite, vorbite si/sau scrise sunt o amprenta pe care fiinta ta o pune pe alte inimi. Pastreaza tacerea inimii, mintii si gurii tale, cand nu te simti influentat de Iubire, Lumina, Armonie si Bunatate, pentru ca vocea ta poate sa produca rani profunde nevindecabile. Atinge viata semenilor tai NUMAI pentru a face nu bine, nu un rau.
Si nu uita niciodata, omule, ca tu poti sa daruiesti caramizile, prin vorbele tale graite sau scrise, cu ajutorul carora un alt om isi poate cladi o viata fericita, cu

Sufletul meu e închis pentru renovare. Nu intrați și nu insistați!

Astăzi am tras obloanele peste sufletul meu și am hotărât să reorganizez tot ce am adunat aici cu sau fără voia mea. Vreau să curăț de pe podeaua sufletului resturile de prietenie rămase în urma oamenilor care s-au jucat de-a prietenia așa cum te joci de-a v-ați ascunselea. S-au strâns grămăjoare și parcă au început să degaje un miros neplăcut. Mi-am spus că este imperios necesar să dezinfectez și pereții de dezamăgire, de regrete, de durere. 
Lacrimile mi-au curs până în suflet uneori, așa că trebuie să șterg bine și ferestrele. Sunt pline de dâre albicioase care par destul de greu de curățat.
Da, de astăzi sufletul meu e închis pentru curățenie și renovare. Nu intrați și nu insistați!

E vremea curățeniei, oameni buni! Nu pentru că e primăvară, ci pentru că sufletul are nevoie de liniște. Sufletul e o casă pe care trebuie să o menții curată, aerisită, parfumată. Apoi, după ce ai făcut curățenia necesară, trebuie să reorganizezi, să redecorezi. Pentru că vezi tu, uneori, curățând și aruncând ce nu-ți mai folosește încăperea rămâne tot mai goală. Așadar va trebui să agăți pe perete un tablou-două de speranță, pe jos să așezi un covor de gânduri bune, la fereastră să pui o perdea de credință, iar pe măsuța din mijlocul încăperii să pui un coșuleț de prietenie. Bun. Acum nu mai rămâne decât să luminezi întreaga încăpere cu iubire.
Curățenia e gata, iar casa a devenit din nou spațioasă și primitoare. Acum miroase și frumos. Simti?
Sufletul curat miroase a tei. 

De ce un blog..?

1. În ce clipă te-ai hotărât să-ți pui gâdurile pe un blog și de ce?

- În ce clipă m-am hotărât să-mi pun gândurile pe un blog și de ce. Hmm… deși am evitat de multe ori să mărturisesc adevăratul motiv pentru care am început să scriu, în cele din urmă l-am făcut public atunci când am creat blogul pe wordpress. În 2010 am început cu pagina Momente în viață pe Facebook însă timp de 2 luni nu am postat nimic. Apoi a urmat o despărțire care m-a afectat destul de tare. După ce mi-am revenit puțin am început să devin activă pe pagină. Inițial postam citate celebre în care mă regăseam sau povestioare cu tâlc (îmi plac foarte mult). Apoi, cu timpul, am început să scriu și eu. Inițial mi-a fost teamă să-mi expun toate gândurile și toate sentimentele public și să devin motiv de dezbateri pentru oamenii care mă cunosc. Apoi nu mi-a mai păsat.
Din iunie 2012 m-am mutat pe wordpress și am schimbat și categoria paginii din comunitate în blog personal pentru că într-adevăr, totul a devenit foarte personal. De ce? Pentru că sufletul meu devine mai ușor atunci când scrie.

2. Ce înseamnă blogul Momente în viață pentru tine? Există alte beneficii în afară de a cunoaște oameni noi (beneficii financiare sau participarea la anumite conferințe)?

– Blogul Momente în viață reprezintă pentru mine un jurnal. Când aveam vreo 16-17 ani țineam un jurnal – acel tip de jurnal al unei adolescente, cu gânduri puerile, cu sentimente intense, greu de ținut în frâu. Am ars acel jurnal acum 3 ani (cred). Nici până acum nu mi-am dat răspunsul la întrebarea „De ce?”. Și încă îmi pare rău. Poate din acest motiv țin atât de mult la acest blog-jurnal. Pentru că mă reprezintă în totalitate. Și pentru că la un moment dat vreau să îl materializez în ceva palpabil, cu numele meu pe copertă. Nu am avut vise mărețe până acum, dar pentru acesta voi lupta să devină realitate.
Nu am câștiguri materiale din faptul că scriu pe blog. Am ales să nu încarc spațiul liber cu publicitate. Mi s-ar părea ciudat să scriu despre sentimente, despre viață și să fac publicitate la un aragaz sau la vreun frigider. Așa cum ți-ai dat seama, m-am îmbogățit considerabil cunoscând oameni frumoși, buni, calzi. Iar asta nu se întâmplă oricui și mai ales nu oricând.
Nu am participat la nici o conferință. Nu mi s-a propus și nici nu știu cum m-aș descurca. Ca marea majoritate a oamenilor, am o teamă cumplită de a vorbi în public. Sunt emotivă (acele emoții distructive). Când trebuie să vorbesc în fața unui public îmi tremură fiecare celulă din corp și încep să mă bâlbâi. Mai am de lucrat la capitolul ăsta.

3. De unde atâtea cuvinte pline de sentimente și de unde atâta inspirație?

– Inspirația mea vine din viața de zi cu zi. A mea și a oamenilor apropiați. Știi, am încercat de multe ori să scriu despre un subiect anume, abordat și de alții. Nu am putut sau dacă am făcut-o nu am fost mulțumită de cum s-au așezat cuvintele și asta pentru că dacă nu le simt nu le pot așeza cum trebuie. Sunt zile în care nu scriu nimic pentru că nu mi se întâmplă nimic notabil sau poate sunt prea tulburată ca să le înșir. Sunt momente în care cuvintele curg de la sine de parcă le-aș scoate din suflet, le-aș lua în palme, le-aș da drumul, iar ele s-ar așeza într-o armonie perfectă așa, pur și simplu. Atunci când scriu un text fac destule modificări că să aibă coerență și să transmită cu precizie ce vreau eu să transmit, dar sunt și acele dăți în care îl scriu de la început până la sfârșit fără să modific ceva.
De unde atâtea sentimente? Și eu mă întreb uneori ce capacitate o avea sufletul omului de au loc atâtea sentimente acolo…

4. Dacă ai putea să schimbi ceva la lume, ce ai schimba?

– Ce-aș schimba la lume dacă aș putea? Bună întrebare. Grea întrebare. Mă gândesc că sunt multe de schimbat la mine și totuși, nu le pot schimba.
Nu voi răspunde cu „Dacă aș putea schimba ceva la lume aș schimba…”, ci voi spune astfel: mi-ar plăcea să trăiesc într-o lume în care se spune mai des „Te rog”, iar „Mulțumesc” se răspunde cu zâmbetul pe buze, o lume în care observațiile se fac politicos, iar bunul simț face casă bună cu toată lumea, o lume în care căldura vine din suflete, nu din calorifere, o lume în care prietenii nu te uită și nu își ascund cuțitele în spatele bunelor intenții, o lume în care nu primești un job pentru toate minciunile din CV sau pentru că ești cunoștința nu știu cui, ci îl primești pentru că ești un om cinstit și integru, o lume în care familia înseamnă un cămin, stabilitate, armonie și dragoste, o lume în care să nu se uite niciodată cele mai importante valori, cum ar fi iubirea, prietenia și bunătatea.
Ar fi multe de spus pe tema asta. Cred că lumea s-ar schimba de la sine dacă oamenii s-ar opri din când în când din fuga lor nebună, s-ar analiza pe sine, și-ar cântări greșelile și ar începe să înfrunte consecințele acestora. Cred că lumea s-ar schimba de la sine dacă oamenii și-ar dori cu adevărat o schimbare în bine.

5. Ce le recomanzi autorilor de blog mai fără experiență și oamenilor cărora le place să scrie?

– Titu Maiorescu spunea: „Fereşte-te de a da sfaturi. Problema e prea grea şi răspunderea mare. Tu dai sfatul după natura ta. Aceasta însă rareori se potriveşte cu natura celui ce te întreabă. Altfel spui tu, altfel înţelege el. Sfătuind prudenţă, produci slăbiciune, şi unde cereai tărie se aplică violenţă. Un element străin s-a introdus în sufletul celuilalt, şi el şi-a pierdut măsura.”
Nu cred că sunt în măsură de a da sfaturi nimănui cu privirea la scris. Eu însămi mai am încă multe de învățat, de asimiliat, de pus în practică.
Ca recomandare însă, le-aș sugera în primul rând să citească mult, orice tip de literatură (beletristică, memorii, motivațională) pentru că vocabularul și stilul de exprimare se îmbunătățesc fără să-ți dai seama. Cred cu tărie că nu se poate una fără cealaltă. Spun asta pentru că recitind textele mele de când am început să scriu și până acum observ o mare, mare diferență. Stilul se perfecționează cu fiecare text scris.
Cei cărora le place să scrie să o facă mereu. Nu găsesc nici un motiv întemeiat pentru care ar putea renunța la asta!

Azi nu!!!

Azi nu vreau sa vorbesc, sa ascult, sa inteleg.
Azi nu ma simt inspirata, motivata si nici optimista.
Azi nu ma simt puternica, dar nici slaba. Nu ma simt copil, dar nici adult. Nu ma simt fericita, dar nici trista. Nu sunt furioasa, dar nici calma.
Azi nu ma simt curajoasa si nu-mi gasesc cuvintele potrivite.
Azi nimic nu mi se pare colorat… e doar alb, negru sau gri.
Azi am lacrimi care nu indraznesc sa curga, care stau cuminti in ochi pentru ca le e teama. Nici ele nu stiu exact daca ma pot  ajuta sau nu…
Azi mi-e gandul departe si ma simt obosita.
Azi sunt mai capricioasa ca vremea, sunt mofturoasa si incapatanata.
Azi aud, dar nu ascult. Privesc, dar nu vad. Gust, dar nu simt.
Azi si cuvintele fug de mine.
Azi simt nevoia sa tac, sa-mi inabus gandurile si sa-mi golesc mintea de tot ce nu-mi place.
Azi simt nevoia sa-mi ascult bataile inimii si sa-mi imaginez ca spun o poveste.

Azi ma scald in ape tulburate de ploi reci, agitate.
Azi sunt o furtuna de sentimente contradictorii.
Azi nu e cea mai frumoasa zi, dar pentru ca e un dar divin o s-o duc pana la capat cu demnitate.
Azi nu am nici o stare. Cred.

Iustina T. ©

Femeia!!!!!

Întotdeauna am spus ce gândesc, cu riscul de a mă transforma într-un personaj negativ, cu riscul de a părea arogantă sau pur și simplu pesimistă. Întotdeaua am ales să fiu un om sincer, să nu-mi ascund sentimentele și să nu par perfectă. Nu cred că există oameni perfecți, nu cred că trebuie să-mi ascund sentimentele și nu suport oamenii lingușitori pentru că am învățat că oamenii care te susțin, o fac în liniște. Oamenii care se prefac, te cuceresc cu cuvintele și te lovesc când te aștepți mai puțin. De multe ori par retrasă, dar este modul meu de a evita discuțiile; când întreb pe cineva înseamnă că mă interesează. Dacă nu te întreb, atunci sigur nu ești important pentru mine. De multe ori risc să par cu nasul pe sus, doar pentru că nu bârfesc și nu mă bag peste viețile altora: am învățat că de multe ori oamenii nu fac diferența între un sfat și o critică, de multe ori se supără și nu înțeleg că ai vrut doar să le deschizi ochii, să-i aduci cu picioarele pe pământ, pentru că asta era datoria și ceea ce simțeai tu.

Când spui ceea ce gândești, riști să pierzi oameni dragi pentru tine. Oamenii nu mai apreciează sinceritatea, o consideră un defect și de multe ori, din păcate, o confundă cu invidia. Dacă încerci să ajuți, rareori ești înțeles și ascultat, de multe ori ești considerat invidios, răutăcios sau pur și simplu nu ești luat în serios. Fără să vrei te retragi, începi să-ți vezi de viața ta și să nu-i mai deranjezi pe ceilalți: nici atunci nu este bine! Te vor considera nepăsător, indiferent și orice altceva. De multe ori oamenii cred că ne cunosc, dar nu realizează cât de mult greșesesc. Oamenii se schimbă în timp, nu mai sunt cine eram acum un an și nici nu-mi amintesc cu ce am greșit acum doi ani. M-am acceptat așa cum sunt și mi-am interiorizat greșelile dar nu-mi pot petrece viața mergând înapoi, acceptând reproșuri. Cine vrea să înțeleagă, va înțelege. Cine continuă cu reproșuri și jocuri copilărești, va realiza că oamenii obosesc și la un moment dat nu mai dau explicații pentru că oricum nu sunt înțelese sau ascultate.

Momente

Oamenii care mă dezamăgesc constant creează distanțe între sufletul meu și sufletul lor, distanțe pe care nici măcar nu vreau să le mai parcurg. M-au obosit cumplit încercările de a rămâne aproape de oamenii care intenționat sau nu m-au rănit, nu m-au apreciat ori mi-au tulburat liniștea interioară.
Nu mai sunt dispusă să irosesc nici măcar o lacrimă pentru oamenii care se pierd. Nu-mi mai îngădui să mă irosesc.

Am obosit, mă înțelegi? Resimt în fiecare celulă presiunea, stresul și străduința de a satisface nevoile celor din jurul meu. Pentru că așa am fost eu crescută, știi? Să ascult, să respect, să-mi pese, să am grijă ce impresie fac despre mine. Ei bine, acum nu-mi mai pasă ce părere au ceilalți despre mine, dacă văd ce văd și eu în oglindă sau dacă îmi văd un corn în frunte, dacă sunt de acord cu ce cred, ce simt ori ce fac. Nu mă mai interesează. Pur și simplu. Și nu mai lupt să păstrez pe nimeni în viața mea. M-am convins că pentru oamenii care te vor nu trebuie să duci nici o luptă. Ei sunt acolo. Sau nu. Uneori, ești doar tu. Și e ok. E ok ca uneori să nu-ți mai pese, să nu te mai doară. E ok să spui că nu-ți convine, că te-ai săturat, că nu mai vrei. Da, e ok.

Ar trebui să încerci și tu. Mă gândesc că o pauză de nepăsare e exact ce-ți trebuie!

Iustina Dinulescu

Ce să nu faci „din dragoste”

Stau și mă întreb: oare care este cea mai mare durere care poate exista? Oamenii se refac destul de repede după o boală fizică sau după ce suferă o pierdere financiară. Pentru dureri fizice avem medicamente, pentru bani muncim și facem alții. Dar când este vorba de inimă, de suflet? Când ești rănit în inimă eşti terminat… Dacă cel mai important om din viaţa ta îţi întoarce spatele, dacă persoana pe care o iubeşti te respinge, dacă cel căruia i-ai împărtăşit cele mai adânci taine ale sufletului te trădează… te simţi devastat; ești gol şi singur. Nu cred că vrei să treci prin așa ceva…

Dar… oare ai vrea ca persoana pe care o iubești să pățească asta? Sunt convins că ai răspuns deja cu un „Nu!” hotărât și răspicat. Nimeni nu dorește așa ceva pentru persoana iubită. Dar vreau să te conștientizez de faptul că te-ai putea totuși afla în pericolul acesta. Și doresc să te ajut să-l eviți spunându-ți ce să Nu faci „din dragoste”.

E foartă frumoasă perioada așa-zisă de cucerire. Acel timp de început. Când un băiat vede o fată și nu o mai poate uita… Când o fată vede un băiat și el se potrivește perfect cu prințul din visurile ei… Apoi acele gesturi mici, cuvinte jucăușe, complimente deosebite… toate menite să-i dea un semnal celuilalt: „hei, te plac!”. Odată cu frumusețea momentului apare însă și pericolul…

Îndrăgostit fiind, se poate să uiți că nu cunoști suficient de bine fata sau băiatul respectiv și te implici serios în relație. Îi promiți partenerului marea și sarea și luna de pe cer! Îl faci să viseze cu ochii deschiși la viitorul roz bonbon pe care-l veți avea împreună… Voi Doi! Se pun în joc sentimente, energie, timp, resurse… Totul pentru iubire! Graba aceasta însă duce deseori la despărțiri urâte. Ajungi să cunoști cu adevărat persoana și să nu-ți mai placă. Nu degeaba se spune că dragostea e oarbă.

Și cum să-i spui acum că dragostea de care vorbeai adineaori… nu era chiar dragoste? E prea târziu acum să te retragi fără să provoci în viața celuilalt sentimentele de care vorbeam mai sus. Sfatul meu este să păstrezi mereu echilibrul între rațiune și sentiment. Da, e frumos să iubești! Dar așa cum spune și înțeleptul Solomon: toate lucrurile sunt frumoase la vremea lor. Ai răbdare să vă cunoașteți mai bine. Așteaptă să fii sigur pe ceea ce simți. Asigură-te că nu vei răni persoana pe care o iubești!

Concluzia mea cititorule: nu te grăbi niciodată „din dragoste”!

Tu!!!!!!!!!!!

Tu, care esti mama omenirii, si tata, sora, frate, prieten, iubit sau orice e nevoie sa fii, tu, salvarea din cele mai negre suferinti, tu care nasti tot ce e frumos in lume, din atatea inimi iti asculti smerita condamnarea la moarte, de pe atatea buze iti primesti veninul minciunii.
Chemi inimile la tine cu blandete fermecatoare, ele te rastingnesc in piercinguri si te scuipa cu boli venerice, le imbii cu frumusete, ele ti-o smulg lacome si se tavalesc cu ea in noroi, spui povesti inaltatoare, faci minuni, dar cine sa le auda si sa le vada intr-o lume mai scartaitoare si mai incetosata ca niciodata.
Iubire, inger cu aripi smulse, in tine ma voi increde cel mai tare intotdeauna pentru ca tu esti cel mai curajos dintre toti si singurul care nu va renunta niciodata.

Nu!!!!!

Nu imi intinde zambetul spre inima ingenuncheata caci nu pot sa ma ridic, imi doresc sa raman asa mereu in fata ta, caci pentru mine esti icoana unui inger, tu,cea care ma urca in al noualea cer si simt ca inca mai am de zburat pana la ea… tu, cea care dezlegi din inima mea cuvinte ce nu credeam ca vor vedea lumina iubirii vreodat…
Ma rog… ma rog sa fiu soarele de care-nfrigurarile tale au nevoie, ma rog sa fiu furtuna pe care fierbinteala ta o cheama, ma rog sa fiu clipele pe care destinul tau le cauta, ma rog sa fiu pieptul in care inima ta se reazama.
Mi-am umplut inima de cuie batute ca sa te poti agata in ea oriunde iti doresti, icoana de inger, din dorul meu pamantesc pot doar sa-ti plamadesc altare, dar numai tu vei hotari daca me vei salva in tine.
Afara imi ploua cu lacrimi pe obraji si te astept visator la ferestre, la inima mi se infiripa usor cantecul soptit al unei poezii si amintirea ta incepe sa-mi valseze in suflet… of, cum mi se numara fericirea in pasi departandu-se sau apropiindu-se de mine, sunt nebun sa te iubesc asa dar mai nebuna mi-ar parea lumea fara aceasta iubire, totusi intinde-mi zambetul, vreau sa te trag langa mine, sa-mi gusti din nebunie, e delirant de delicioasa!

Si stii bine ca nimic nu va mai fi la fel vreodata.

Si stii bine ca nimic nu va mai fi la fel vreodata.
E dimineata,dar nu mai e ca ieri,nu mai esti vesel,iar razele de soare stau ascunse dupa nori.Nu vrei sa te ridici din pat,vrei doar sa dormi sau in cel mai bun caz sa stai si sa vegetezi cu ochii pierduti pe peretii galbui al camerei in care pierzi nopti intregi.
E inorat,iar norii iti creeaza o stare de nervozitate.Mergi pe strada si te ghemuiesti in geaca pe care o porti.Vantul iti sufla parul,te ciufuleste si iti ingheata nasul.Injuri in braba si intrii in cladirea scolii.
Il vezi pe scari si iti intorci capul.Nu te saluta,dar nici tu nu o faci.Treci pe langa el si iti vine sa dai din umeri.Ti se pare ciudat.Saptamanile trecute te-ai fi inchis in baie si ti-ai fi plans si ultima lacrima daca te-ar fi ignorat,dar azi nici nu iti pasa.
Te asezi in banca,fixezi un punct cu privirea si te pierzi printre ganduri.Esti inconjurat de oameni si totusi te simti singur,dar spre deosebire de ieri esti impacat cu singuratatea pe care o imbratisezi.Nu poti fi atent la ore,iar gandurile tale au devenit mute,lasand in urma lor un gol care iti produce o durere de cap.
Pleci de la scoala,vantul inca sufla,dar raze caldute ies de dupa nori.Te intalnesti cu el pe strada si te baga in seama.Te intreaba daca vrei sa te conduca pana acasa si dai din umeri,iti este tot una.Te ia de mana,dar nu simti niciun fior.Il privesti si te intrebi daca te-ai fi simtit diferit daca te-ar fi luat de mana acum ceva timp.Zambesti si iti tragi mana dintr-a lui.Te intreaba ce ai si tu ii spui ca nu ai chef,ca esti plictisita si ca vrei sa dormi.Devine confuz si tu te amuzi,privind cum isi trece mana prin parul carliontat.Il pupi pe obraz si pleci.Azi nu simti nimic si nici maine nu vei simti mai multe decat o simpatie banala.
Ajungi acasa si te arunci in pat.Adormi si nu te mai trezesti pana deseara.
Ieri nu ai inchis un ochi si ai devorat lectiile la biologie,azi dormi ca si un copil de gradinita.Ieri erai fericita,azi esti doar plictisita.Ieri erai emotionata in preajma lui,azi indiferenta.Ieri era soare,azi e vant.Ieri era ieri,iar azi e azi.
Nimic nu e la fel,oricat de monotona ar fi viata ta.Nimic nu dureaza la nesfarsit,iar unele sentimente le traiesti o singura data in viata.
Nimic nu dureaza si cand simti indiferenta fata de ceva care iti facea inima sa bubuie,atunci intelegi ca nimic nu va mai fi la fel,ca oricat de banal ar fi un lucru,la un moment dat,se pierde in intunericul noptii.

De ce te joci cu mintea mea?

De ce te joci cu mintea mea?
Chiar crezi ca e bine asa?
Mi`ai spus odata: “ Unde scuip nu mai pup! “
De ce ai spus asta daca nici tu nu ai crezut?
De ce te`ai intors…atunci..sa`mi faci rau ?
Crezi ca nu`mi era deja greu ?
Au fost clipe frumoase….
Pentru mine chiar pretioase
Dar …vezi tu …imi era rau….
Stiam ca`mi va fi greu …
Acum e din ce in ce mai rau…
Nu ma pot obisnui ..ca esti acolo…
In dormitor cu demonul
Si vei veni apoi..la inger
Sa`ti vindece ranile
Dar el isi va intoarce capul…
Si`ti va spune : “ Intoarce`te la demonul
Pe care odata il credeai totul ! “

Din vina ta mă simt ca o nălucă

Din vina ta mă simt ca o nălucă
Nebună de gândit numai la ale tale
Lucruri.
Din vina ta mă ocolesc şi uit.
Din vina ta mă pot accidenta,
Aproape-n fiecare minut…

Şi nici că-ţi pasă !
Mă uiţi intenţionat pe ale tale braţe.
Mă chinui îndelung, mă zăpăceşti,
Cu cine ştie ce cuvinte de-ale tale
Siropoase…
Abandonezi până şi flerul meu de diva
În derivă…
Şi mă ascunzi de tot, mă uiţi şi mă sufoci,
Cu ale tale mizilicuri, în devenire
Flirturi…

Alexandra Gheorghe

Arsenie Boca – Povestea cescutei

O familie a plecat intr-o excursie in Anglia pentru a cumpara ceva dintr-un frumos magazin de antichitati, pentru celebrarea celei de a 25-a aniversari de la casatorie. Amandurura le placeau antichitatile si produsele din argila, ceramice, in special cestile de ceai. Au observat o ceasca exceptionala si au intrebat: “Putem sa vedem cescuta aceea? Nu am vazut niciodata ceva atat de frumos.” In timp ce doamna le oferea ceea ce cerusera, cescuta de ceai a inceput sa vorbeasca:

“Voi nu puteti sa intelegeti. Nu am fost de la inceput o cescuta de ceai. Candva am fost doar un bulgare de argila rosie. Stapanul m-a luat si m-a rulat, m-a batut tare, m-a framantat in repetate randuri, iar eu am strigat: “Nu face asta!”,”Nu-mi place!” “Lasa-ma in pace,” dar EL a zambit doar si a spus cu blandete: “Inca nu!”
Apoi, ah! Am fost asezata pe o roata si am fost invartita, invartita, invartita. “Opreste!” Ametesc! O sa-mi fie rau!” am strigat. Dar stapanul doar a dat din cap si a spus, linistit: “Inca nu.” M-a invartit, m-a framantat si m-a lovit si m-a modelat pana a obtinut forma care i-a convenit si apoi m-a bagat in cuptor. Niciodata nu am simtit atata caldura. Am strigat, am batut si am izbit usa … “Ajutor! Scoate-ma de aici!”

Puteam sa-l vad printr-o deschizatura si puteam citi pe buzele sale in timp ce clatina din cap dintr-o parte in alta: “Inca nu.” Cand ma gandeam ca nu voi mai rezista inca un minut, usa s-a deschis. Cu atentie, m-a scos afara si m-a pus pe raft… am inceput sa ma racoresc. O, ma simteam atat de bine! “Ei, asa este mult mai bine” m-am gandit. Dar dupa ce m-am racorit, m-a luat, m-a periat si m-a colorat peste tot… mirosurile erau oribile. Am crezut ca ma sufoc. “O, te rog, inceteaza, inceteaza, am strigat!” EL doar a dat din cap si a spus: “Inca nu!”
Apoi, deodata m-a pus din nou in cuptor. Numai ca acum nu a mai fost ca prima data. Era de doua ori mai fierbinte si simteam ca ma voi sufoca. L-am rugat. Am insistat. Am strigat. am plans, eram convinsa ca nu voi scapa. Eram gata sa renunt. Chiar atunci usa s-a deschis si EL m-a scos afara si, din nou, m-a asezat pe raft, unde m-am racorit si am asteptat si am asteptat intrebandu-ma: “Oare ce are de gand sa-mi mai faca?”

O ora mai tarziu mi-a dat o oglinda si a spus: “Uita-te la tine.” Si m-am uitat. “Aceea nu sunt eu; aceea nu pot fi eu. Este frumoasa. Sunt frumoasa!!!”
EL a vorbit bland: “Vreau sa tii minte: stiu ca a durut cand ai fost rulata, framantata, lovita, invartita, dar daca te-as fi lasat singura, te-ai fi uscat. Stiu ca ai ametit cand te-am invartit pe roata, dar daca m-as fi oprit, te-ai fi desfacut bucatele, te-ai fi faramitat. Stiu ca a durut si ca a fost foarte cald in cuptor si neplacut, dar a trebuit sa te pun acolo, altfel te-ai fi crapat. Stiu ca mirosurile nu ti-au facut bine cand te-am periat si te-am colorat peste tot, dar daca nu as fi facut asta, niciodata nu te-ai fi calit cu adevarat. Nu ai fi avut stralucire in viata. Daca nu te-as fi bagat pentru a doua oara in cuptor, nu ai fi supravietuit prea mult fiindca acea intarire nu ar fi tinut. Acum esti un produs finit. Acum esti ceea ce am avut in minte prima data cand am inceput sa lucrez cu tine.“

Morala este aceasta:
Dumnezeu stie ce face cu fiecare dintre noi. EL este OLARUL, iar noi suntem argila Lui. EL ne va modela, ne va face si ne va expune la presiunile necesare pentru a fi lucrari perfecte care sa implineasca buna, placuta sfanta Sa Voie.
Daca viata pare grea si esti lovit, batut si impins aproape fara mila; cand lumea ti pare ca se invarteste necontrolat; cand simti ca esti intr-o suferinta ingrozitoare, cand viata pare cumplita, fa-ti un ceai si bea-l din cea mai draguta ceasca, aseaza-te si gandeste-te la cele citite aici si apoi discuta putin cu OLARUL. Arsenie Boca – Povestea cescutei

Puterea de a merge mai departe!

O parasesti,o faci sa sufere,o ignori,uiti de ea, te intorci inapoi la ea, o implori sa te ierte si apoi pleci iar. Esti prea tanar, prea orgolios,prea bun sa stai in loc pentru o femeie.Esti prea barbat sa ii oferi lucruri marunte care ar face-o fericita. Esti mult prea bun pentru tine ca sa fii si pentru ea. Conteaza mult mai mult ce zice o lume intreaga si prietenii tai, decat ce zice sau isi doreste ea. Conteaza mult mai mult restul lucrurilor,parerilor,sfaturilor si oamenilor decat un singur suflet care pare sa sa fie al tau. Si ajungi sa te trezesti , sa iti dai seama ca nu esti implinit in fara unor prieteni care te parasesc sau te tradeaza,in fata unor pareri care au fost spuse doar ca sa fie sau in fata unor decizii care au fost luate gresit. Si o cauti, o vrei inapoi si te astepti sa fie acolo cu acelasi zambet. Si..nu mai e aceeasi,iti dai seama ca te-ai intors de atatea ori incat ai uitat ca fi o ultima data. Si acea ultima data a fost sa fie cea dinaintea acesteia. O gasesti apartinand altuia sau pur si simpli si-a luat sufletul inapoi de la tine si a gasit puterea sa spuna banalul "NU".

De ce sufera fetele!

M-am întebat de multe ori de ce, noi, fetele, suferim atât de mult. E impropriu spus „atât de mult„ dar totuși, mult. Plângem și ne plângem tuturor prietenelor în căutarea unei unice soluții : „Cum pot să-l uit?„ . Capul și sufletul-ți sunt pline numai de el, atât de pline că dau pe dinafară. Vocea lui, părul lui, ochii, privirea aia unică, misterioasă și perfectă, după care te topești. L-ai iubit și îl iubești, dar el te-a abandonat iar tu acum vrei să-l uiți. Da,da,da, asta e tot ce vrei! Sau cel puțin…asta crezi că vrei. Crezi și o susții tare și categoric. Dar defapt…ia gândește-te puțin. Dacă ar fi să dai înapoi și ai putea alege să ștergi orice urmă, să faci să nu fi existat acel EL special al tău, ai face-o? Dacă ar veni o tornadă care ți-ar fura din minte vocea lui dulce și zâmbetul ăla pefect, ar fi bine? Răspunsul e categoric și de această dată: nu. Nu vrei să-l uiți, ci doar o spui mereu crezând că asta face totul mai ușor. Dar tu, din inima ta, nu l-ai da niciodată afară. Nu l-ai scoate cu nici un chip, nici pe el și nici amintirea lui. Nu ai putea uita toate acele clipe pe care le-ați petrecut împreună, toate conversațiile târzii sau atunci când adormeai prima sau când te tachina și te făcea să râzi până la lacrimi. Nu poți uita tăcerea dinaintea primului sărut sau îmbrățișarea lui caldă…nici nu știi care e cuvântul care să descrie tot ce simți. Simți fiori, fluturi, iubire, tinerețe, simți viața. Da, simți inima cum îți tremură. Sau mă rog, le simțeai. Când era el. Totul se rezumă la el, așa e. Și poate că, n-ar mai trebui să te chinui, să încerci să-l uiți. Poate că, el e încă acolo, și te iubește. Da, în mintea ta aia nebună, el te iubește. Și până nu va cădea cerul sau va apărea o altă persoană, el te va iubi. Crede-mă.

Mai tot hrănit cu amăgiri perfide

Mai tot hrănit cu amăgiri perfide
Cu şerpii necredinţei din priviri
Si uşa visului cu greu se mai închide
Când beau otrava unei amintiri
Scrisorile imi ard in mana dreaptă
In mana stanga inima ii un măr
Iar viermele indoilei ma sapa
Tareste dupa el un adevăr
Când urma ta ucisa in zăpada
Mai sangereaza inca in oglinzi
Cu ochii mintii refuza sa o vada
Si se asterne in falduri de colinzi
Iubirea mea ce sa lasat furata
Din candela sufletu-ti pustiu
Se imbraca iar in haina demodata
Si se intinde pasnic in sicriu
Ma voi zidi in manastirea trista
Uitand pe veci de soarele de afara
Ce va lovi usor in creanga ninsa
Cu un mugure plapand de primavara.

Dincolo De Ganduri

Nu am cunoscut doar oameni buni, dacă ar fi fost aşa nu aş mai fi vărsat atâtea lacrimi, nu aş mai fi cunoscut dezamăgirea, minciuna. Şi cred că aş fi rămas omul naiv... Dacă nu aş fi cunoscut şi "altfel de oameni" acum nu aş şti să apreciez cu adevărat oamenii buni. Până să întâlnesc prieteni adevăraţi i-am cunoscut pe cei falşi. Până să cunosc oameni care oferă am cunoscut oameni care doar cer, pretind...dar care nu spun un"mulţumesc".Până să cunosc norocul am cunoscut ce înseamnă să ai cu adevărat ghinion. Până să-mi spună oamenii:"Ridică-te, tu poţi" M-am ridicat şi mi-am spus că pot. Am devenit puternică când oamenii pentru care mi-aş fi dat viaţa au plecat fără păreri de rău, fără "iartă-mă" fără explicaţii...Până să cunosc oameni care respectă, care nu judecă, care înţeleg i-am cunoscut pe cei care critică şi blamează la orice pas. Pe cei care nu se cunosc pe ei dar îndrăznesc să spună că, cunosc pe alţii...Până să cunosc oameni calzi am cunoscut oameni cu suflete îngheţate. Până să cunosc oamenii care ajută am cunoscut pe cei care întorc spatele. Până să fiu omul de astăzi.. am fost un copil naiv care credea că toţi oamenii sunt buni. Că e imposibil să nu ţi se răspundă cu bine dacă faci bine, ca mai apoi să înţeleg că oamenii sunt diferiţi, că te rănesc exact oamenii de la care nu te-ai fi aşteptat niciodată. Până să-l cunosc pe EL am cunoscut bărbaţi cu sufletul gol, care te fac să crezi că e o binecuvântare că au intrat în viaţa ta, dar apoi îţi blestemi zilele în care i-ai avut alături. Până să cunosc oameni buni, am cunoscut, am văzut oameni dispuşi să rănească, să mintă, să plece deşi-i iubeşti. De aceea astăzi apreciez tot ce am, pentru că înainte să cunosc bucuria am cunoscut tristeţea. Înainte să cunosc zâmbetul am cunoscut din plin (încă de când eram copil) lacrimile.

Înainte să cunosc oameni buni am cunoscut "altfel de oameni".
17-Martie-2015
Iuliana Şuiu

Sa ai grija de sufletul tau...!

”Întoarce-te în tine de oriunde ai fi și primește-te, iartă-te. Viața se trăiește, nu se caută, nu se învață. Trăiește adevărul, bucuria și iubirea. Ele se află acolo unde ești. Liniștea nu este într-un loc, ci într-un mod de a fi. Sunt două zile în care nu mai putem face nimic: ieri și mâine. Prezentul este timpul mântuirii. Amânarea înseamnă niciodată. Un om valorează atât cât iubește. Restul e poveste.
Verbul meu este în inimă și pulverizează spre voi. E nevoie să înțelegem că nu am fost creați de Dumnezeu ca să suferim, ci ca să ne întâlnim cu El într-o poveste de iubire. Unică. În ochii tăi este soare când iubești. Iar ca să ajungi la fericire nu ai nevoie de hartă, ci de prezență, de tine.
Descoperă sau redescoperă Iubirea Tatălui Ceresc!
Să ai grijă de sufletul tău!”

Hrisostom Filipescu

Vreau sa fiu altcineva

Vreau sa fiu altcineva , altundeva … nici nu mai stiu cine sunt si ce caut aici. Ma simt pierdut. Simt cum imi fuge pământul de sub picioare. Vreau sa ma izolez sau sa dispar. Sa plec undeva unde nimeni nu poate pătrunde in mintea mea , unde vorbele oamenilor nu ma mai rănesc si unde viața îmi da altceva si nu o soartă care nu îmi e menită, aici unde toti profita. Poate undeva unde niciun om nu a mai călcat… doar eu si urmele pasilor mei…. si un strigăt înfundat dupa ajutor al unui om care s-ar dori complet altceva de la viața , un om care uneori nu e mândru de el si de trecutul lui… un om nenerocit care a sperat mereu ca totul va fi bine chiar daca mereu cel mai puternic vânt a batut impotriva sa…

Vreau să îți povestesc despre ….

Vreau să îți povestesc despre ….
femei ca mine, cele care mai au și zile proaste, cele care au nevoie de susținere, cele care își vindecă sufletul stând pe o canapea, mâncând o prăjitură sau urmărind film bun. Femei simple. Femei ca mine, nu le observi prin mulțime, nu ți se par aberant de frumoase, nu se plimbă cu fuste scurte, n-au un ruj exagerat. Femei ca mine, care au învățat să se iubească așa cum sunt și au încetat să mai creadă în perfecțiune. Femei ca mine, cele cu bujori în obraji, cele care se emoționează, cele care plâng din lucruri mărunte, cele care ascund într-o privire pasiune și perseverență.
Femeile ca mine, femei care pășesc dezinvolt și modest pe stradă, cele care nu vor să întoarcă priviri, vor să cucerească inimi. Femei care nu-și doresc un bărbat care să le dăruiască întreaga lume ci un bărbat cu care se pot simți acasă, protejate, iubite și susținute.
Femei ca mine, cele care încă se mai simt copile în fața unui cadou, cele care mai cred în educație și politețe, cele care se mulțumesc cu o singură floare pentru că ele știu că cel mai mărunt gest vine din suflet și dragostea n-are nevoie de exces..(Maria Cristiana Tudose)

Omult frumos si omul urat!

Omul frumos pe dinăuntru poate cuceri fără să poarte nimic deosebit, fără să se manifeste în vreun fel, fără să poarte bijuterii alese. Omul frumos pe interior este astfel construit, altfel modelat, astfel încât puterea și frumusețea lui se oglindește prin sentimente, cuvinte și gânduri.
Omul frumos este cel cu chipul senin și cu sufletul deschis oricărei provocări. Este cel care nu se teme și are curajul de a-și deschide larg brațele în fața oportunităților. Este cel care zâmbește prezentului și îi face loc în sufletul lui, pentru că știe că nu are de ce se teme.
Omul frumos este cel care știe unde poate găsi frumusețea. Este un adevărat vânător de calități umane. Nu se lasă furat de priveliști încântătoare, nu se lasă înșelat de cuvinte dulci și nu se lasă prins în mrejele înșelătoare ale minciunii. Omul frumos caută numai adevărul și nu poposește acolo unde ceilalți se desfată cu iluzii. Omul frumos este asemeni unei oaze de pace și armonie. Te poți regăsi alături de un astfel de om, te poți schimba și te poți înțelege. Pentru că fiecare obstacol prin care a trecut a lăsat cicatrici vizibile doar altor suflete la fel de încercate. Pentru că fiecare hop sărit l-a adus mai aproape sau mai departe de țelul său. Pentru că viața l-a învățat lecția răbdării, a perseverenței și a credinței. Și pentru că nu s-a lăsat niciodată învins de propriile temeri.
Omul frumos pe dinăuntru nu este decât un suflet cu aripi de înger, pentru că el zboară și poposește în viețile noastre aducând lumină și căldură, speranță și iubire, credință și adevăr.

Iubirea si oameni!

Oamenii iubesc la 30 de ani exact cum au iubit la 18 și e greșit. Oamenii iubesc aceiași oameni ani la rând, chiar dacă cei din urmă nu ar merita nici pe-o clipă dragostea. Femeile suferă și iau suferința drept dragoste. Bărbații plâng câteodată și iau lacrimile drept trofeu pentru ea. Aberații cu aromă de cafea. Nu se iubește de unul singur și nu se vrea alături fără a avea pe cine chema alături. Da, cineva iubește mai mult, cineva mai puțin, dar nu toată viața și nu intri în minus cu pasiunea. Fluturii în stomac de la 18 ani e una. Dar dragostea matură când te gândești la o familie și o viață în doi și îți dai seama că pe umerii tăi vor fi alegerile e altceva. Cel care nu te iubeșe cu adevărat te va trăda cu prima ocazie, să știi asta. Sau până la urmă va pleca la altcineva. Va căuta pretexte. Te va certa în loc să te susțină. Pentru că unde nu e dragoste, nu exista nici încredere. Dacă ești de acord să trăiești cu asta o viață, e alegerea ta. Dar atunci vei trăi și cu consecințe. Mulți vor spune că dacă iubești, uiți de toate. Atunci când uiți de toate, nu e dragoste. E pasiune și dependență. Când iubești, o faci rațional, așteptând ca acest sentiment să fie reciproc. Când iubești, construiești. Când iubești, susții și ai încredere. Dacă nu, nu ține alături sau nu fi alături de cineva care te face să suferi.
Nu vă îmbolnăviți de oamenii care nici răciți după voi nu sunt. Nu se iubește pentru doi odată...

Mie dor...........!!!!!!!

Mi-e dor. Mi-e dor de vremuri în care femeia era iubită cu tot cu defecte, când bărbatul care o iubea se pierdea în senzualitatea și fragilitatea ei. Am obosit să cerșesc iubire, este cuvântul acestei generații. În dragoste nu există perfecțiune dar trebuie să ai curaj pentru a iubi. Puțini reușesc să accepte, puțin reușesc să hrănească dorințele unei femei, să o susțină, să îi amintească cât de puternică este prin fragilitatea ei. Sunt femeie și deseori uit că am nevoie de tandrețe. Am ajuns să caut întotdeauna un scop ascuns, ca să mă protejez de un om care probabil vrea doar o aventură. Când începi o relație știind că este doar o aventură, îți clădești un zid și știi că nu poți merge mai departe; însă când te îndrăgosești, riști să pari nebună. Riști să pari disperată mai ales în fața unui bărbat care astăzi te iubește, mâine tace și poimâine îți spune că a greșit. Mi-e dor să primesc un buchet de flori fără un motiv anume, să fiu căutată, să mă simt femeie atunci când mă trezesc lângă bărbatul pe care-l iubesc și acesta îmi mângâie obrazul. Nu, nu sunt povești, este dragoste. O dragoste care nu se descrie în cuvinte, care se hrănește cu fapte. Sufletul îmi este sătul, nu mai vrea să audă promisiuni, își dorește pasiune, încredere, răbdare și libertate.

Bărbați sau femei, ce mai contează? Când iubim oferim tot ce avem. Când suntem iubiți, parcă aparținem cuiva. Este atât de frumos să știi că undeva în lumea asta mare, printre mașini și oameni triști, există cineva care te-ar aștepta o viață întreagă, care te iubește nu de dragul de a-ți spune asta, poate stă ascuns și îți respectă teama. Am devenit prea monotoni, parcă nu ne mai săturăm, întotdeauna căutăm ceva mai mult deși nu știm cum arată și ce ne-ar face mai fericiți.

Îmi e dor de bărbați care știu să te cucerească prin priviri, printr-o atingere, prin conversații. De cei care se bucură pentru bucuria ta, de cei care atunci când te simți tristă nu te lasă singură, așteptând să-ți treacă: ei rămân acolo, te ascultă și te îmbrățișează. Bărbații au o manie proastă: pleacă atunci când ne văd triste, supărate sau nervoase. Să te rogi de ei ca să rămână? N-are niciun sens.