Confuz… ! Sau… Confuz ?

 E tarziu… Intunericul parca imi invaluie si inima. Trecut de miezul noptii, timpul incearca sa ma rapeasca. Gandul imi sta la tine. 200 de km de dorinte, 200 de km de zambete, 200 de km de amagiri. 200 de momente placute, 200 de lacrimi. Deschid fereastra camerei mele. Un aer hotarat sa ma intristeze napusteste peste mine. Il ignor. Ma ignor. Ignor tot. Vreau sa te sun. E prea tarziu s-o pot face. Imi pun speranta in ziua de maine. Dar doare cand realizez ca nici maine nu va fi altfel. Urlu… Ura din mine ma face sa lovesc cu pumnul in masa. Usoara durere ce o simt ma calmeaza. De ce m-am indragostit de tine? Pentru ca semeni cu luna, pentru ca te porti asa si faci asa, si pentru ca… Stop, nu pot spune toate astea. Te urasc. Ma mint. Vreau sa te urasc. Vreau sa te uit. Vreau sa-ti uit ochii. Vreau sa uit momentele de pe lac. Iar lovesc masa. Doar ca durerea provocata acum ma face sa nu mai gandesc decat la mana. Dar si ea, invinetita de lovitura, imi aminteste ca a fost norocoasa ce te-a tinut de brat, ce te-a tinut de umar, ce te-a tinut de mijloc. Iar buzele mele… Si acum imi soptesc cata dorinta arde in ele. Am stat 3 saptamani de vis in prezenta ta, si nu am indraznit sa ma apropii. Gandul ma fura atat de profund incat numai latratul cainilor din strada ma trezeste. Lumina usoara creata de luna patrunde prin desele draperi luminandu-mi fata. Vreau sa te urasc… Si totusi te vreau sotie. Vreau sa-mi porti numele, vreau sa imi porti capul pe umarul tau atunci cand ma imbat de dragoste, vreau sa-mi porti copilul. Vreau fetito orice clipa pe care o traiesc sa fie alaturi de tine. Ma uit la ceas. Il ignor. Vreau sa ignor tot. Gandul la tine ma ucide. Telefonul suna... Tocmai am fost chemat la un inec de amar. Nu pot merge. Plec... Si totusi gandul ca ai putea citi ceea ce incerc sa formulez pe hartia asta virtuala ma tine in loc. Inchid telefonul… 2 minute de tacere ma fac sa gadesc ca poate ma vei suna. O ora si jumatate trecuta de miezul noptii si sper ca ma vei suna. Stiu ca nu o vei face. Nu te judec, nu te cert. Imi amintesc ca la o asa ora obisnuiam sa stam noi doi. Imi amintesc multe, dar lovit de atatea dorinte, ochii mi se inunda incepand sa vad totul in jur altfel. Lumina monitorului nu ma mai deranjeaza. Un moment placut si totusi confuz. Pentru o fractiune de secunda ochii mei au vrut sa se manifeste. Au vrut sa se exprime. Inca nu pot realiza daca din cauza gandului ce-mi sta in permanenta la tine sau din vina urei ce sta in mine. Ura pentru distanta, ura pentru cel ce se bucura de tine, ura pentru cele intamplate… Viata e frumoasa… Rad de nu mai pot cand aud toate astea. Viata e frumoasa intr-adevar atunci cand ignori cele 23 de ore de chin si stres, de durere si dezamagire; e frumoasa da, atunci cand ignori orice lucru deranjant ce ti se intampla. Dar as putea-o considera frumoasa daca in ora ramasa din cele 24 ale zilei, as petrece-o cu tine. Daca m-ai tine in brate asa cum vreau, asa cum simt nevoia, m-as simti cu adevarat implinit. Te ador, pentru tot, pentru tine. Te ador chiar si pentru momentul ce-l traiesc acum. Ador… Urasc… 2 ore trecute de miezul noptii. Cobor in strada… Vreau sa fumez, vreau sa las si alte lucruri in afara de gandul la tine sa ma invaluie. Nu stiu ce va mai fi, daca voi mai trai vre-un moment cu tine vre-o data… Cu ultimele mele cuvinte iti spun ca sper la ziua de maine. Iti vei aminti de mine ?
Noapte buna dragoste, scumpete, ingerul meu, scopul meu, noapte buna!