Ai prins radacini de munti in inima mea dar ti s-a facut dor de stele si mi-ai zburat din viata… Padurea mea blanda, cat de fermecat ti-am patruns profunzimile, cum m-ai lasat sa ma ratacesc prin ele fara sa-mi marturisesti ca nu-s create pentru mine… Stapanul tau e cerul, stapana mea esti tu si eu stapan nevolnic sunt peste-un manunchi de vise cu care am reusit sa te incalzesc cateva nopti.
Acum privesc pierdut micul meu univers de taciuni scanteiind, nu mai am nimic de daruit, invins si-nlantuit ma-alatur nesfarsitului rand de sclavi fara inima ai lumii si pornesc cu capul plecat la munca…
Pacat ca visele tradatoare nu pot fi condamnate, dintre toate faradelegile lumii, ale lor sunt cele mai distrugatoare, caci nimic nu te loveste mai crunt decat un vis maret care te-a purtat pana la cer… si ti-a dat drumul.
Atata frica si durere pentru cei care nu stiu zbura…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu